‹ Back |
MASTERCLASS
FRANŢUZESC NEAOŞ ROMÂNESC
Degustare în asociere de 5 brânzeturi bucovinene cu 5 vinuri franțuzesti
Prezentat de Cristina Dumitrescu, fondator Zada Brânză Cinstită şi Dana Pop, Wine Doctor, specialist brânzeturi şi vinuri
Duminică, 21 octombrie, 14:00
Bilete online - cost participare 100 lei/persoană
____________________
Vinul și brânza merg dintotdeauna mână în mână. E cea mai simplă, cea mai la îndemână asociere culinară, dar tocmai pentru că e simplă și la îndemână ne poate oferi din plin bucuria gustului.
Desigur, plăcerea gustului e deplină dacă asocierea e una potrivită, una în care vinul și brânza se susțin și se completează reciproc. În acest sens una dintre regulile asocierii este: vinul locului – brânza locului.
Noi, gazdele dumneavoastră, Dana și Cristina, vă propunem să facem o excepție de la această regulă și ne bucurăm împreună de plăcerea gustului făcând asocieri surpriză ale unor vinuri din Franța cu brânzeturi neoașe din Bucovina, astfel:
Dana Pop - Doctor inginer în industrii alimentare, cu experiență de peste 30 de ani atât în domeniul lactatelor, cât și în cel al vinurilor, importator de vinuri, degustător autorizat de vinuri și brânzeturi, jurat la concursuri internaționale de vinuri și de brânzeturi.
Cristina Dumitrescu - Inginer în industrii alimentare, specializat în Elvetia, cu experiență de peste 30 de ani în domeniul lactatelor, proprietar ZADA brânză cinstită, degustător autorizat de brânzeturi și vinuri.
Va aşteptam cu drag!